un spatiu cand ramane singur
casca incontinuu gura la cer, se gandeste ca
circumferinta norilor te duce cu gandul la vise
pe cand el isi inalta pereti (el?)
ca sa culeaga pietre din castele
ca sa capete forma ca sa-si atinga burtile
ce stau la soare, ce-si doresc pantofi cu talpa plata
ca sa slabeasca atunci cand il alearga masinile scot petele de pe trotuar
tusesc sageti cu molii
singure stiu dansul ploilor, si atata ii place sa le priveasca cand
la lumina becului cerul devine iris devine negru din cauza oamenilor palizi
hai sa-i vopsim degetele de la picioare
sa plece la plimbare cautandu-si
timpul-pereche